Proiectul burselor Marsat, un parteneriat derulat de SC Marsat împreună cu Ziarul de Roman, pornește din nou la drum. Societatea Marsat Roman, prin managerul Vasile Balcan, susține performanța școlară și interesul tinerilor pentru o carieră de succes prin acordarea unor burse școlare, în valoare de câte 250 de lei pe lună, pentru zece tineri, pe perioada anului școlar 2013 – 2014.
Pentru desemnarea celor zece bursieri va fi deschisă o nouă procedură de selecție, la care pot participa atât elevii care au mai beneficiat de burse Marsat în anii şcolari trecuţi, cât și orice alt elev care îndeplinește condițiile impuse de organizatori. Vă prezentăm în continuare poveștile tinerilor care intră în acest an în cursa pentru obținerea unei burse Marsat.
Campioană la școală și pe stadion
Alexandra Calistru este elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri”. În fiecare an a încheiat școala cu coronița pe cap, iar în ultimii trei ani, calitățile ei native, îmbinate cu multă muncă și cu o voință ieșită din comun, i-au adus “coronițe” și în sport. Alexandra face atletism. Antrenoarea Elisabeta Lazăr a descoperit-o pe când era în clasa a III-a, elevă la Școala din Rediu, comuna Bâra, în satul natal. “Avea calitățile necesare pentru a face sport de performanță, avea statura, îndemânarea, detenta, care promiteau rezultate”, își amintește profesoara Elisabeta Lazăr. Antrenoarea nu s-a înșelat. În 2011, Alexandra a ocupat locul II la Campionatele naționale de viteză, pe distanța de 150 de metri, și locul III pe distanța de 50 de metri. În 2012 era deja campioană națională la triatlon, în primul sezon, și vicecampioană națională în sezonul al doilea, iar după trecerea la o categorie superioară, de juniori II,I s-a clasat a treia pe țară la 800 de metri. Între momentul în care a acceptat să facă sport de performanță și momentul în care a