Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 din 3 » CS U Craiova dă semne de revenire: cinci goluri marcate, niciun gol primit în ultimele 3 meciuri

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 20 octombrie 2013 ·

Cu Stîngă antrenor, CraiOlguţa merge brici: a bifat ieri, la Motru, a treia victorie consecutivă în campionat şi a urcat pe 4, lîngă rivalii de la FC Universitatea.

CS Universitatea a punctat ieri la Motru şi-a ajuns la a treia victorie consecutivă de cînd a fost preluată de Ovidiu Stîngă. Ştiinţa Olguţei a ajuns chiar lîngă Ştiinţa lui Mititelu, cu o poziţie mai jos, pe 4, întrucît elevii lui Napoli au un golaveraj superior, la limită, la acelaşi număr de puncte, 12.

Chiar dacă evoluţia alb-albaştrilor n-a fost strălucită la Motru, "juveţii" s-au impus prin reuşita cu capul a lui Ljubinkovici, după un corner, Zoran evoluînd, în premieră, ca fundaş dreapta. CSU a solicitat şi un penalty, la intervenţia asupra lui Pleşan, însă nu s-a acordat nimic.

Ovidiu Stîngă a declarat la final: "Sincer, după cum a început meciul mă aşteptam la un rezultat negativ pentru noi, dar, cu puţină şansă, cu luciditate în momentele-cheie ale partidei, am reuşit să marcăm dintr-o fază fixă şi să luăm trei puncte. Ne pregătim deja pentru a patra victorie consecutivă, urmează meciul cu FC Olt. Dar, încă, n-are rost să vorbim de promovare".

Ferfelea, în pericol

Absenţa lui Viorel Ferfelea a surprins. Două goluri şi o pasă decisivă în două meciuri pentru ex-"studentul" care nu a tratat o răceală la timp şi-a ajuns la spital. Jucătorul va lipsi sigur două săptămîni, însă mijlocaşul va mai efectua un set complet de analize medicale ca să se ştie exact ce are.

"Mă bucur că legăm victoriile împotriva unor echipe care joacă, se dăruiesc. Nu mă interesează că rezultatele din etapă ne-au fost favorabile, contează doar să cîştigăm noi" (Ovidiu Stîngă, antrenor CS Universitatea)

Minerul Motru - CS Universitatea 0-1 (0-0)

A marcat: Z. Ljubinkovici (73)

Minerul: D. Popescu – Traşcă, Dicu, A. David, N. Neacşu - Hanu (Ad. Ştefan 74), Şoo, N. Stanciu, Sper

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 32 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 49 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 59 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 44 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 36 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°