Herta Müller a suportat, sâmbătă, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania. Acum scriitoarea este internată la secţia de terapie intensivă.
Potrivit biroul de presă al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, citat de Mediafax, scriitoarea Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, se află în acest moment la terapie intensivă, iar medicii nu au avizat transferul acesteia la Berlin, oraşul său de reşedinţă.
Astfel, prezenţa autoarei la Iaşi, unde a acceptat participarea în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, nu mai este posibilă la această ediţie.
Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, într-un mic sat din Banat unde se vorbeşte limba germană. Volumul "Nadirs" a marcat debutul în proză al scriitoarei, relatând povestea sinistră a vieţii dintr-un sat din România. O versiune cenzurată a romanului a fost publicată la Bucureşti în 1982. Doi ani mai târziu, scriitoarea a reuşit să trimită romanul peste hotare, iar versiunea integrală a romanului a fost publicată la Berlin.
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care se va desfăşura în perioada 23 - 27 octombrie, va avea invitaţi importanţi din România şi străinătate, printre care se numără Jan Koneffke, Sadie Jones, Davis Vann, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu, Daniela Zeca.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Ce-i asta?! Unei bădărănii, Preşedintele României îi răspunde cu o bădărănie şi mai mare!Procurorul Lucian Papici: „Dragnea m-a amenințat onctuos, pe sub mustață”Miza gazelor de șist: Rușii pierd un miliard de dolari exporturi în România
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:ROMÂNIA POST-COMUNISTĂ