Fostul inspector de poliţie gorjean, Sabin Vieru, a fost condamnat definitiv și irevocabil de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție București la închisoare cu executare, fiind încătușat la sfârșitul săptămânii trecute și dus la Penitenciarul Târgu-Jiu, acolo unde își va executa pedeapsa cu închisoarea de trei ani pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. La mai bine de cinci ani de la producerea accidentului rutier în care Dumitru Bunoi și-a pierdut viața, Vieru, aflat atunci sub influența băuturilor alcoolice, a fost condamnat definitiv.
În martie 2008, Dumitru Bunoiu, director al unui liceu din Târgu-Jiu, a ajuns la spital în stare foarte gravă în urma unui accident rutier produs din cauza faptului că poliţistul (pe atunci) Sabin Vieru s-a urcat băut la volan şi a condus imprudent şi cu viteză. Poliţistul a intrat pe contrasens într-o curbă periculoasă, din zona ACH a municipiului Târgu-Jiu, şi a izbit frontal și extrem de violent autoturismul condus de Dumitru Bunoiu, director (în aceea vreme – n.red.) al Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu. Martorii accidentului au declarat poliţiei că maşina condusă de subofiţerul Sabin Vieru a intrat cu viteză într-o curbă şi a lovit un autoturism Dacia, condus regulamentar de Dumitru Bunoiu, care venea din sens opus. La momentul producerii accidentului, Sabin Vieru a părăsit locul faptei, nefiind testat imediat cu fiola de către colegii săi, în vederea determinării alcoolemiei. Directorul Dumitru Bunoiu a decedat la spital din cauza rănilor foarte grave. Alături de Bunoiu, în dreapta, se mai afla şi Dumitru Becheriu, care a supravieţuit, dar a rămas infirm. Potrivit rechizitoriului procurorilor gorjeni care l-au trimis în judecată, accidentul s-a produs din cauza stării de ebrietate în care se afla subofiţerul Sabin Vieru. În iulie 2008, la câteva luni după ce produsese accidentul d