De câteva luni, în spatele uşilor închise sau chiar la lunch se desfăşoară o luptă extrem de dură între principalul acţionar al Fondului Proprietatea, fondul american de investiţii Elliot, condus de un „vultur“ al Wall Street, Paul Singer, şi administratorul Fondului Proprietatea, un alt fond american de investiţii, Franklin Templeton, condus de Mark Mobius, care şi-a făcut un nume din descoperirea pieţelor emergente înaintea altora, acum două decenii.

Este o luptă dură, în care un acţionar îi spune celui care îi administrează activele că dacă nu face mai mult, dacă nu produce mai mulţi bani pe care să-i dea acţionarilor, îl dă afară.

Nemulţumit că Franklin Templeton, care a instalat un polonez la Bucureşti, mimează administrarea Fondului Proprietatea şi nu face nimic concret pentru acţionari, Elliot a bătut cu pumnul în masă: Ori ne daţi mai mulţi bani, prin dividende, prin răscumpărări de acţiuni sau prin creşterea valorii de piaţă a acţiunilor, ori vă schimbăm şi-i aducem pe alţii!

În nici o lună, Templeton a dat înapoi acţionarilor poate spre 200 de milioane de euro pentru a nu pierde cei 20 de milioane de euro din administrare. Nici nu a mişcat în front administratorul în faţa principalului acţionar. Iar lupta nu s-a terminat, pentru că Templeton trebuie să apropie prin orice mijloace preţul acţiunilor Fondului Proprietatea tranzacţionate în piaţă de valoarea activului net per acţiune.

Până să devină Elliot principalul acţionar, statul român era cel care controla fondul. Şi pe nimeni de la Palatul Victoria, respectiv în perioada guvernului Boc, sau de la Finanţe nu interesa ce face administratorul şi cât era valoarea acţiunilor. Statul român plătea despăgubiri într-o veselie, că doar funcţionarii nu dădeau din buzunarul lor.

Fondul Proprietatea s-a creat pe motivul despăgubirii celor cărora li s-au naţionalizat casele în perio