„Nu sunt o maşină de criticat premierul, dar nici nu ne-am înţeles să tăcem împreună”, a spus Crin Antonescu despre relaţia pe care o are cu partenerii de guvernare de la PSD.
Liderul PNL a dezvăluit că în cadrul şedinţelor USL le-a cerut celor de la PSD să discute despre atacurile din interiorul Uniunii, deoarece a fost deranjat de declaraţiile făcute de Marian Oprişan şi Ilie Sârbu la adresa sa.
„Eu nu sunt o maşină de criticat premierul. Dacă am de spus critici sau puncte de vedere care nu îi convin premierului le spun. Eu am spus lucruri care nu îi conveaneau premierului Tăriceanu. Avem culturi diferite faţă de alte partide, noi liberalii faţă de celelalte La ei e ca Tarik Aziz, la ei până americanii au ocupat Bagdadul armata e victorioasă”, i-a ironizat Antonescu pe pesedişti şi democrat-liberali.
Liberalul a comparat parlamentarii PPDD care au trecut la PSD cu nişte murături care au intrat în cămara social-democraţilor.
„Unii continuă cu aceste ameninţări, se aude pe surse că domnul Hrebenciuc a mai vorbit cu doi pepededişti. Îi poate lua pe toţi că nu mă sperie. Noi am făcut o alianţă atât de mare să facem lucruri serioase, astea sunt lucruri de bodegă. Serios ai majoritate, ia să vedem ce faci cu ea? Victor Ponta nu a gândit în felul acesta, pepedediştii sunt ca murăturile la cămară, să fie acolo. O cârpitură aritmetică de toată jena”, a comentat Antonescu migraţia parlamentarilor PPDD către PSD. „Nu sunt o maşină de criticat premierul, dar nici nu ne-am înţeles să tăcem împreună”, a spus Crin Antonescu despre relaţia pe care o are cu partenerii de guvernare de la PSD.
Liderul PNL a dezvăluit că în cadrul şedinţelor USL le-a cerut celor de la PSD să discute despre atacurile din interiorul Uniunii, deoarece a fost deranjat de declaraţiile făcute de Marian Oprişan şi Ilie Sârbu la adresa sa. @N_