Domnul Victor Rebengiuc este un actor foarte bun ca tehnică şi profesionalism. Tot respectul pentru modul în care înţelege să-şi facă meseria. Cu atât mai jenante mi se par aroganţele pe care crede nimerit să le facă, în afara scenei şi ecranului, în adresările sale către public.
Înainte de a vă povesti ce s-a întâmplat vineri seară, la premiera debutului în lungmetraj al tânărului regizor Tudor Jurgiu, n-am cum să nu consemnez mai întâi alte două momente.
Primul, într-un simpozion la ICR pe tema istoriei naţionale în filmele regimului naţional-comunist din România. Comentând din sală Buzduganul cu trei peceţi, dl Rebengiuc afirmă, râzând relaxat, că “e un film foarte prost, de propagandă”.
Interesant. Într-adevăr, Buzduganul… e o peliculă sinistră, pe lângă care Mihai Viteazul al lui Sergiu Nicolaescu pare entertainment hollywoodian - domnitorul vorbeşte ca un tovarăş secretar general, iar boierii recită cu patos din programul Partidului. Până şi Securitatea este prezentă şi omagiată în acest film realizat la cererea expresă a lui Ceauşescu.
Dar în rolul Tovarăşului Viteazul cine să fi jucat? Dl Rebengiuc vorbise ca şi cum ar fi fost maşinist sau spectator la filmul ăsta “foarte prost”, în care d-sa este principalul vehicul al propagandei ceauşiste. Înfiera, carevasăzică, prostituţia ieşind de la bordel.
Al doilea. La Gala Premiilor Gopo în care a fost laureat pentru rolul din Medalia de onoare, dl Rebengiuc se referă la actriţa care o joacă pe “soţia” lui în film cam aşa: “Doamna aceea, al cărei nume îmi scapă…”. Mi s-a strâns stomacul. Cum să-ţi jigneşti în felul ăsta partenera, doamna Camelia Zorlescu? A intervenit imediat regizorul Călin Netzer, care i-a mulţumit doamnei Zorlescu, încercând să repare măgăria îngâmfată a d-lui Rebengiuc.
Câinele japonez spune povestea unui bătrân şi a băiatului său, însurat în străinătate
