România are în faţă (de ceva vreme, este drept) o serie de probleme de rezolvat în sectorul energetic: înlocuirea capacităţilor neperformante şi cu durată de viaţă expirată, integrarea unei cote tot mai mari de energie electrică produsă din surse regenerabile, securitatea aprovizionării şi integrarea în piaţa regională şi europeană.

Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă reprezintă o parte a mixului energetic preconizat şi pot asigura un aport suplimentar anual de aproximativ 11 TWh energie nucleară livrată în sistemul energetic naţional. Noile capacităţi vor asigura producerea de energie electrică, în bandă, în condiţii de securitate nucleară demonstrată la Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă aflate deja în operare. Două noi reactoare vor contribui decisiv la securitatea în aprovizionarea cu energie electrică a României. De asemenea, vor ajuta la atingerea ţintelor asumate de Uniunea Europeană cu privire reducerea emisiilor de dioxid de carbon, întrucât nu doar regenerabilele pot face asta. Chiar dacă proiectul a avut dificultăţi serioase până în prezent, el nu ar trebui abandonat. În afară de avantajele menţionate mai sus, continuarea cu două sau măcar un nou reactor nuclear mai prezintă cel putin un avantaj de care poate s-a vorbit mai puţin: România, prin efortul considerabil pe care l-a făcut pentru a construi şi a opera în deplină siguranţă două reactoare nucleare, a dobândit un know-how care valorează mult şi care nu trebuie lăsat să se piardă odată cu stingerea duratei de viaţă a celor două unităţi aflate în operare în prezent.

Este adevărat că în perioada post-Fukushima, este mai greu de finanţat un asemenea proiect. Dar nu este imposibil. Conceptul economic al proiectului trebuie ajustat şi „vândut“ ca parte dintr-o strategie energetică care să garanteze şi investiţii noi în interconectări necesare exportului de ener