Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE pe scena. Mihai Câmpineanu, de la Șuie Paparude, a suferit un infarct la sfârșitului unui concert

Publicat in Income Magazine, duminică 20 octombrie 2013 ·

Starea lui Mihai Câmpineanu, membru al trupei Şuie Paparude, este foarte gravă, dar stabilă, iar familia acestuia doreşte să se respecte dreptul la confidenţialitate asupra stării de sănătate a artistului, a declarat duminică pentru AGERPRES medicul Luca Constantin, director medical al Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, unde artistul a fost internat în urma unui infarct miocardic.

'Este internat la noi, este stabil, s-au aplicat toate procedurile conform protocolului care trebuie urmat în astfel de cazuri şi putem da mai multe informaţii despre evoluţia stării lui de sănătate, atât cât ne permite şi familia, peste 48 de ore', a spus Luca Constantin.

Câmpineanu a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la spital, la doar câteva minute după terminarea unui concert pe care l-a susţinut cu trupa la Timişoara.

După ce s-a prăbuşit pe scenă, cântăreţul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal (cel mai apropiat), unde s-a încercat resuscitarea lui, iar duminică dimineaţa a fost transportat la Institutul de Boli Cardiovasculare.

Colegii de trupă au afirmat că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbuşit la pământ. În cădere, cântăreţul s-a lovit la faţă.

"De vină sunt stresul şi oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte foarte obosit", a declarat colegul acestuia de la Şuie Paparude, Mihai Dobre, citat de Mediafax.

Duminică dimineaţă, Mihai Câmpineanu a fost transportat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Şuie Paparude s-a lansat în toamna anului 1993, având cinci membri, între care un basist (Mihai Dobre - Dobrică) şi un clapetist (Mihai Câmpineanu - Michi), şi ab

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 27 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 35 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°