Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul de rulment

Publicat in Curierul, luni 21 octombrie 2013 ·

Fondul de rulment reprezintă excedentul rezultat atunci când resursele permanente depăşesc necesarul permanent de finanţat al întreprinderii. Acest indicator are caracterul unei marje de siguranţă care permite firmei independenţă financiară faţă de creditori în momentul în care există probleme ale activităţii curente. Fondul de rulment ca indicator este foarte folosit în prectica occidentală şi are o importanţă deosebită pentru analiza echilibrului financiar al firmei pe termen lung. Politica de finanţare şi de investiţii a întreprinderii este ajutată de fondul de rulment, deoarece aceasta arată existenţa unor dificultăţi. Pentru calculul fondului de rulment în practică se face distincţia între: fond de rulment brut, fond de rulment net, fond de rulment propriu. Fondul de rulment brut - reprezintă toate elementele de active care pot fi transformate în lichidităţi, într-o perioadă mai mică de 1 an. Acesta reprezintă necesarul temporar. Indicatorul totuşi nu poate avea o rezonanţă absolută în analiza echilibrului financiar pe termen scurt, în ideea că este foarte greu de folosit la emiterea unei judecăţi juste asupra echilibrului. Fondul de rulment net sau fondul de rulment permanent are cea mai mare importanţă din punct de vedere al analizei echilibrului financiar pe termen lung.

Fondul de rulment propriu reprezintă autonomia firmei în finanţarea investiţiilor proprii. În general acest indicator este negativ deoarece majoritatea firmelor nu se pot finanţa singure. Dacă fondul de rulment propriu este suficient, atunci firma îşi va găsi întotdeauna lichidităţile necesare pentru finanţarea activităţii curente. De asemenea poate exista şi fondul de rulment străin, care reprezintă sursele de finanţare pe care firma le atrage de la investitori, parteneri, încasări în avans de la clienţi ori sume înprumutate de la bănci. El reprezintă diferenţa dintre fondul de ru

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 54 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°