Când e vorba să-şi dovedească veleităţile în a face comerţ şi, fireşte, în a stoarce un ban de la turistul care-i calcă ţara, turcul este, deopotrivă, pe cât de amabil, de serviabil, pe atât de inventiv. Vânzătorii ambulanţi sunt în stare de orice, chiar să-şi pună viaţa în pericol, pentru ca marfa lor - la care ţin atât atât de mult -, să ajungă în mâinile musafirilor.

Dacă pui piciorul în Ţara Semilunei e păcat să ratezi, printre alte bunătăţi locale, covrigul cu susan, celebrul simit turcesc pregătit după o reţetă tradiţională. Pentru cel mult o liră-două, preţ negociabil, îl găseşti la aproape orice colţ de stradă al Istanbulului unde vânzători cu spirit de orientare şi-au instalat tarabele mobile. Sau îl poţi lua, după parlamentările clasice, fie direct din prăjina încărcată cu covrigi a ambulantului care te urmăreşte şi iţi iese în cale cât ai clipi, fie de pe capul acestuia care poartă cu mândrie preţioasa greutate aşezată într-o stivă frumos ordonată. Însă, există şi o altă categorie de mici afacerişti care, pentru a-şi vinde marfa, sunt în stare de orice. Chiar să-şi rişte viaţa şi să se avânte printre maşini, în traficul nebun al oraşului aşezat pe cele şapte coline care străjuiesc Bosforul.

Podul Mehmet Fatih, una dintre cele două uriaşe punţi care face legătura între Europa şi Asia, drumul ce duce de la Istanbul la Ankara, este locul în care te-ai fi aşteptat cel mai puţin să-i întâlneşti pe ambulanţii care-ţi oferă simit. Însă, cu gâdul la şoferii care ar ronţăi ceva pe drum, între două destinaţii, vânzătorii curajoşi se pierd în traficul nebun şi fac slalom printre mii de maşinile care trec la doar câţiva centimetri de ei. Fireşte, ca simitul să alunece mai bine, turcul îţi dă la pachet, pentru un mic surplus financiar, şi o sticlă cu apă. De cea mai bună calitate, zice el.

Corespondenţă din Turcia, Istanbul