Manifestanţii împotriva proiectului de la Roşia Montană au ieşit, din nou, în stradă, duminică seara. Potrivit estimărilor, câteva mii de persoane au plecat spre palatul parlamentului pentru a reveni apoi în Piaţa Universităţii. Au existat de data aceasta şi tensiuni în condiţiile în care Jandarmeria a anunţat că nu le va mai permite protestatarilor să blocheze circulaţia în zonă.
Ajunşi la Universitate, manifestanţii au fost flancaţi în rond de trei cordoane de jandarmi. Ace;tia se aflau la intrările de pe bulevardele I. C. Brătianu, Carol şi Regina Elisabeta. În zonă au fost trimise şi mai multe dube ale Jandarmeriei.
"Vom merge la Parlament, vom merge pe trotuar, conform recomandărilor", li s-a transmis oamenilor de către un participant cu portavoce la ]nceputul protestului.
Acesta a precizat că "fiecare îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile lui".
La Senat, pe Calea Septembrie, ei au blocat circulaţia pe un sens, s-au întors cu spatele spre clădire şi totodată au aplaudat Academia Română, al cărei sediu se află pe trotuarul de vizavi, pentru poziţia acesteia faţă de proiectul de la Roşia Montană.
Pe traseu, coloana de manifestanţi nu a fost flancată de jandarmi, în zonă fiind vizibili doar poliţişti care dirijau circulaţia. "Protestatarii sunt în continuare monitorizaţi de către noi, pentru a le fi asigurată protecţia şi a nu exista incidente", au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei.
Manifestanţii împotriva proiectului de la Roşia Montană au ieşit, din nou, în stradă, duminică seara. Potrivit estimărilor, câteva mii de persoane au plecat spre palatul parlamentului pentru a reveni apoi în Piaţa Universităţii. Au existat de data aceasta şi tensiuni în condiţiile în care Jandarmeria a anunţat că nu le va mai permite protestatarilor să blocheze circulaţia în zonă.
Ajunşi la Universitate, manifestanţii