Zilele trecute, telecomanda m-a transportat oleacă în ograda colegului Gâdea. Nu ştiu exact care a fost tema ediţiei sale, dar am nimerit taman în mijlocul unui reportaj sfâşietor, despre acei amărâţi de părinţi din Hunedoara care au adus pe lume un copilaş fără picioruşe şi fără o mânuţă...

Deşi ştiam cazul, ba, parcă, m-am şi referit la el într-una dintre bombănelile verii, am urmărit atentă reportajul şi mama din mine a lăcrimat din nou. În sufrageria mea se revărsase, din ecran, tristeţea unor oameni condamnaţi până la moarte să-şi vadă fiul chinuindu-se. Mama repeta – oare pentru a câta oară? – povestea sarcinii sale, în care medici bezmetici, în cârdăşie cu un ecograf mincinos, o liniştiseră, constant, că va aduce pe lume un copil sănătos. Ba, ironia sorţii, îi fuseseră arătate şi picioruşele acestuia, indicându-i-se cu precizie dimensiunile femurului. Care, de fapt, lipsea. Tatăl ţinea în mână o pereche de botoşei întrebându-se, cu lacrimi în ochi, de ce Dumnezeu n-a vrut ca fiul său să poarte aşa ceva?... Apoi i-am descoperit pe cei doi părinţi aşezaţi pe o canapea, în apartamentul lor modest, intrând în direct cu moderatorul. Mama îl ţinea în braţe pe micuţ, care a dormit, cuminte, cât a durat interviul. Un chip frumos, de copil care visează, un costumaş imaculat din mânecuţele căruia se iţeau două mânuţe: una bucălată, cealaltă... sfârşită abrupt, într-un bont fără degeţele. Salopeta de bebeluş adăpostea două goluri dureroase în dreptul picioruşelor... Părinţii păreau că s-au resemnat. Lacrimile, bănuiesc, oricum le secaseră. Îşi iubeau pruncul ca pe lumina ochilor, poate chiar mai mult decât dacă ar fi fost aidoma altor copii. Retrăiau, răspunzând întrebărilor lui Gâdea, coşmarul clipei în care au fost puşi să înfrunte realitatea. Şi, în mod firesc, se întrebau de ce o tragedie care putea fi evitată a avut loc. Va fi, probabil