Trebuia să încep acel ciclu dedicat unor tulburătoare povești de viață, dar o serie de probleme ce mi-au îngreunat prezentarea, m-au făcut să amân cu încă o săptămână poveștile de duminică… Cu toate acestea, am rămas consecvent rubricii mele, așa că, în ciuda greutăților ivite, am reușit să mă adun doar pentru câteva gânduri a;ternute pe hârtie, în fuga clipei…

Iată-le, spre reflecție și întremare sufletească:

Lumea de astăzi, devine cu timpul, tot mai lipsită de garanţia reperelor morale, fapt ce se reflectă într-o proporţie din ce în ce mai mare în accentuarea procesului de dezumanizare, în dispariţia oricăror forme de umanism şi, chiar în pierderea credinţei.

Comunicarea afectivă dispare treptat din sfera preocupărilor noastre cotidiene, iar noi devenim din ce în ce mai expuşi deprimării induse de jungla urbană, tot mai plină de hăţişurile unor interferenţe negativiste, contradictorii, deasupra cărora planează o permanentă incertitudine; acceptăm indiferenţi şi apatici noile stereotipii ale vieţii transformate în flux continuu de informaţii şi solicitări psihice, deşi acestea, nu fac altceva, decât să ne încordeze nervii dincolo de limita maximă admisă.

Trăim într-o societate poluată spiritual, care produce şi consumă în cantităţi industriale violenţă fizică şi verbală, vulgaritate şi pornografie. Batjocorirea demnităţii umane produce efecte de depersonalizare, iar prezentarea deformată a stării de spirit a societăţii, duce la distrugerea conştiinţei şi personalităţii umane. Mulți dintre noi sunt convinși că adevărata problemă ţine de măsura în care credinţa și viaţa noastră se suprapun, de măsura în care suntem creştini şi acasă, dar şi oriunde în altă parte, şi nu doar la biserică, duminica sau de sărbători, de măsura în care respectăm una dintre cele mai importante învăţături biblice, respectiv aceea de a-l iubi pe Dum