Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf conduc Steaua. Da, dar nu vi se pare că uităm două personaje importante?

Poate că sînt doar “aroganţe” regizate între cei de afară şi cel dinăuntru. Nu-i greu de înţeles. Cei de afară sînt Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf. Cel dinăuntru este Gigi Becali. Poate că faptele bune pe care le face cel dinăuntru, în opoziţie cu faptele rele ale celor de afară, nu sînt altceva decît o magistrală regie, menită să-l pună în valoare pe patron. Băieţii răi aflaţi în libertate sînt urecheaţi şi puşi la colţ de sfîntul din spatele gratiilor. Ei? N-ar fi de mirare. Este un tablou convenabil ambelor tabere. Meme şi Reghe şi-au construit acest stil antipatic-coroziv, ba l-au şi şlefuit. Mari cariere la Hollywood s-au clădit pe ideea de star-antistar. În antiteză, Gigi este personajul care pune pansament pe răni. Bunăoară, tricourile trimise la Bîrsana la ordinul încarceratului. Tricouri care le fuseseră refuzate adversarilor maramureşeni din Cupa României de cei care conduc clubul Steaua de dincoace de gratii. Urmează, îmi închipui, o altă reperaţie morală. Ca mingile de la UEFA să revină la tineretul stelist, după ce fuseseră luate la echipa mare printr-o hotărîre discreţionară a “răilor”.

Totuşi, cine conduce clubul? Iată o întrebare al cărei răspuns corect ne-ar oferi o perspectivă şi asupra viitorului celei mai puternice echipe de fotbal din România. Aparent, Meme şi Reghe ţopăie pe masa părăsită de stăpînul care nu mai poate fi acasă. Ciudat, atunci cînd stăpînul are drept la vorbitor sau la o convorbire telefonică legală, pare că între cele două lumi despărţite de o hotărîre judecătorească definitivă se instaurează o concordie deplină. Gigi crede şi acceptă ce îi spun Reghe şi Meme, în timp ce Reghe şi Meme îşi aşază pe tavă sufletul şi gîndurile cele mai intime în momentul în care îşi întîlnesc conducătorul-lider spiritua