Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Sute de oameni îşi pun viaţa în pericol în fiecare zi pe podul lăsat de izbelişte de la Năruja

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Ei sunt nevoiţi să traverseze un pod neterminat, singura cale de acces dintre două sate. Când e apa mică, localnicii mai trec prin albia râului pentru a evita un accident.

După inundaţiile din 2005 s-a luat decizia construirii unui pod din beton peste pârâul Zăbala, care să facă legătura între satele Năruja şi Podu Stoica.

Lucrările au început în 2006 şi, până în 2008, s-a reuşit construcţia podului în proporţie de 75 la sută. Apoi nu s-au mai alocat bani de la Ministerul Dezvoltării iar constructorul a oprit activitatea.

De atunci, indiferent de anotimp, sute de oameni se expun zilnic pericolului de a traversa acest pod nefinalizat. Copiii trebuie să meargă la şcoala din centrul comunei Năruja, iar oamenii au nevoie să-şi rezolve problemele de zi cu zi. Aşa că traversează podul pe riscul lor.

Localnicii au ajuns în pragul disperării. Când e apa mică, preferă să treacă râul prin albie, pe jos, cu tractorul sau căruţa. Iar pe timp de iarnă stau izolaţi săptămâni la rând.

Chiar dacă e indicator de trecere interzisă, localnicii ignoră avertismentul. La distanţă mare e o punte pietonală din lemn, dar nici aceea nu e prea sigură pe vreme rea.

Până acum s-au cheltuit 3,9 milioane de lei pentru această investiţie. Iar pentru finalizarea podului ar mai fi nevoie de circa 1 milion de lei, bani ce trebuie să vină de la Ministerul Dezvoltării.

„Din 2008 nu s-au mai efectuat bani de la Guvern. Motivele nu le ştim, probabil sunt şi de natură politică. Face legătura între Năruja şi satul Podu Stoica. Este un risc foarte mare, dar nefiind altă cale de acces atât copiii cât şi adulţii le traversează. Anul trecut o persoană a decedat după ce a căzut de pe pod. Bugetul local este mic şi nu putem suporta cheltuielile pentru finalizarea podului”, spune Dan Busuioc, viceprimarul comunei Năruja.

Podul peste pârâul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°