Familia elevei de 18 ani din Argeş, care a intrat în comă după ce a suferit un atac cerebral la scurt timp după ce a fost certată de părinţi şi dirigintă fiindcă a fost prinsă fumând în şcoală, şi-a dat acordul ca organele fetei să fie donate, ulterior aceasta urmând să fie deconectată de la aparate
Potrivit medicilor argeşeni, pacienta a fost transferată, luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti la o clinică din Bucureşti, unde medicii au prelevat rinichili şi ficatul, care vor ajunge la doi bărbati aflaţi de mult timp pe lista de aşteptare pentru transplant, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Carolina Bănăţeanu era elevă în ultimul an la Colegiul Naţional Ferdinand I din municipiul Curtea de Argeş, unitate şcolară unde învaţă şi fratele său, elev în clasa a IX-a.
Conducerea şcolii a decis ca toţi colegii adolescentei să fie consiliaţi psihologic astfel ca să poată trece mai uşor peste pierderea prietenei lor.
Eleva de 18 ani din judeţul Argeş este în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după ce a fost certată de către dirigintă şi de către părinţi pentru că a fost prinsă fumând la şcoală, fata suferind un atac cerebral.
Potrivit primelor date, Carolina Bănăţeanu, în vârstă de 18 ani, originară din comuna argeşeană Albeşti, elevă în clasa XII-a la Colegiul Naţional "Ferdinand I" din Curtea de Argeş, a fost surprinsă, miercuri, de către dirigintă, fumând în şcoală şi, după ce a certat-o, aceasta i-a anunţat pe părinţii fetei despre incident.
Colegii de şcoală au transportat-o iniţial pe fată cu un taximetru la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, iar o ambulanţă a dus-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti unde medicii au stabilizat-o, dispunând, ulterior, transferarea ei la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti.
Ulterior, după investigaţii, medicii din Capitală, au hotărât retrimit