Prelungirea mandatului Comisiei speciale pentru Roşia Montană cu 30 de zile a fost intrepretată de multă lume (şi pe bună dreptate) ca o amânare a luării deciziei până când revolta şi iritarea publică s-ar mai domoli. Dincolo de punerea la încercare a răbdării şi determinării protestatarilor, amânarea reprezintă, totuşi, o recunoaştere a forţei străzii. O dovadă a fricii legate de faptul că dacă, în acest moment, legea distrugerii Roşiei Montana ar fi intrat la dezbatere şi vot în camere ar fi căzut. Şi o dovadă a faptului că vocea poporului contează.

De aici şi schimbarea de strategie a premierului. Şi noua diversiune. Şansele de a-i convinge pe români că proiectul de la Roşia Montană ar fi benefic şi că s-ar justifica economic sunt, practic, nule. Din acest punct de vedere, pe zi ce trece, nu se întâmplă decât să apară şi să circule alte şi alte informaţii despre cât de distructiv este acest proiect şi despre cât de mari sunt mizeriile din jurul Afacerii. Astfel, încât Ponta s-a decis să pună în practică o ultimă diversiune: demonizarea protestatarilor. Ca şi cum dacă protestatarii chiar ar fi „extremişti”, „legionari”, „anarhişti” etc., proiectul ar fi benefic! Fractura de logică e uriaşă, dar diversiunii premierului trebuie să i se acorde întreaga atenţie, pentru că se pot oferi suficiente exemple în care asemenea manipulări au funcţionat.

Decizia comandamentului Jandarmeriei de a nu-i însoţi pe manifestanţi în timpul marşurilor din Cluj şi Bucureşti face parte din aceeaşi strategie. Dar a fost o hotărâre perdantă. Pentru că a demonstrat un singur lucru: un marş şi un protest se pot desfăşura fără probleme şi indicente şi fără „sprijinul” sau „asistenţa” forţelor de ordine. Din punctul de vedere al respectării legii, pe care o invocă Ponta şi, mai nou, şi ministrul Internelor, Radu Stroe, decizia a fost total iresponsabilă. Pentru că Jandarmeria nu