Compozitorul român a reprezentat o ţintă importantă pentru autorităţile comuniste şi pentru serviciile lor secrete,în dorinţa de a-l folosi în scopuri propagandistice.

Se înmulţesc cărţile şi articolele de presă care documentează fără putinţă de tăgadă faptul că pe întreaga durată a exilului său, din 1947 şi până la 4 mai 1956, ziua morţii, dar şi după aceea, George Enescu a reprezentat o continuă preocupare pentru autorităţile comuniste de la Bucureşti şi pentru serviciile

secrete aflate la dispoziţia acestora.

Asemenea altor mari exilaţi, precum George Emil Palade, Sergiu Celibidache, Elvira Popescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, Henri Coandă – şi lista ar putea continua – Enescu a reprezentat „o afacere de stat“. Iar cum statul comunist înseamnă în primul rând supraveghere şi servicii secrete, implicarea acestora a fost dintre cele mai proeminente.

Enescu, puntea cu URSS

Trebuie spus că Enescu a însemnat o „afacere de stat“ încă înainte de plecarea lui din ţară. În cartea „Umbrele Paradisului – Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică“ (Editura Humanitas, Bucureşti, 2011), Angelo Mitchievici vorbeşte despre felul în care s-a încercat instrumentalizarea unui turneu întreprins de violonistul George Enescu la Moscova, unde a cântat alături de David Oistrah.

„Evenimentul – scrie Angelo Mitchievici – este abil orchestrat de propagandă. Importanţa concertelor lui Enescu se relevă mai curând politic decât cultural, compozitorul român trebuind să joace rolul de cap de pod pentru puntea dintre două culturi...“

Articolul „Enescu în URSS“, apărut în ediţia din 4 mai 1946 a revistei „Veac nou“, remarcă: „Întreaga presă sovietică l-a acoperit cu elogii, relevând, în acelaşi timp, importanţa concertelor lui Enescu. Oamenii de cultură sovietici, veniţi pe la noi, şi oamenii de cultură români duşi în URSS formează puntea (s