„Cu cât ajungi mai sus, cu atât cazi mai rău“ pare să fie una dintre temele principale ale noului film al regizorului Woody Allen, excelentul „Blue Jasmine“. Este povestea lui Jeanette (Cate Blanchett), fosta soție a lui Hal (Alec Baldwin), un milionar de carton care a intrat la zdup pentru niște inginerii financiare gen Cristian Sima și s-a sinucis în dizgrație. Ea a rămas fără bani și fără căsoiul imens în care-și făcea veacul, singura sa avere fiind Vuittoanele și rochiile scumpe fără de care nu poate să trăiască. La începutul filmului, ea se mută din buricul New York-ului într-o zonă săracă din San Francisco să locuiască cu Ginger, sora ei vitregă cu „gene mai proaste“ și iubiți mai țărănoi decât șarmantul și aparent sofisticatul Hal.

Povestea din „Blue Jasmine“ balează între trecut și prezent, contrastând viața amărâtă a lui Jeanette după ce a ajuns săracă cu luxul fals din timpul mariajului cu Hal. Aflăm, de exemplu, că personajul lui Cate Blanchett și-a schimbat numele în Jasmine pentru că sună mai a înalta societate și că aceasta l-a băgat pe soțul surorii ei într-o afacere păguboasă cu Hal, care a dus la un divorț nasol și năruirea oricăror vise de prosperitate ale lui Ginger.

Știu că totul pare foarte dramatic, dar trebuie să vă spun că am râs în hohote de-a lungul lui „Blue Jasmine“, satira lui Woody Allen fiind la mare înălțime. Scenele lui Alec Baldwin în rol de escroc care se dă mare om de afaceri filantrop sunt demențiale. De-asemenea, momentele în care Jasmine trebuie să o ardă cu prietenii golănași ai surorii ei, mai ales după ani de zile de petreceri cu bogătași superficiali din New York, sunt delicioase. Nu am putut să mă abțin de la un pic de Schadenfreude când o vedeam pe Jasmine, departe de prietenele ei plicticoase, dar cu pretenții de mari doamne, cum trebuie să se adapteze lângă țărănoii simpatici din gașca lui Ging