Maria Pavel (31 de ani, din comuna Bărbătești), a fost trimisă în judecată pentru omor calificat, după ce și-a aruncat la câini copilul nou-născut. Femeia nu a recunoscut niciodată că și-a ucis copilul. „Clientei mele i-a fost prezentat materialul de urmărire penală și procurorul de caz a luat decizia ca aceasta să fie trimisă în judecată pentru omor calificat. În continuare, clienta mea nu recunoaște faptele de care este acuzată”, a spus avocatul Mariei Pavel. Din informațiile anchetei rezultă că aceasta s-a aflat în Spitalul Orăşenesc din Târgu-Cărbuneşti în perioada anterioară datei de 18 aprilie, în calitate de însoţitoare a nepotului său de 11 ani, internat în spital. A născut în toaleta spitalului și apoi și-a aruncat copilul, cu tot cu placentă, în curtea unității spitalicești, unde l-au mâncat câinii. Din actele premergătoare efectuate de anchetatori, a rezultat că nou-născutul s-a născut la termen, a fost viabil, iar moartea acestuia a fost violentă, fiind cauzată de acţiunea sau inacţiunea unei persoane (cea care l-a născut l-a aruncat la câini – n.red.).
Maria Pavel (31 de ani, din comuna Bărbătești), a fost trimisă în judecată pentru omor calificat, după ce și-a aruncat la câini copilul nou-născut. Femeia nu a recunoscut niciodată că și-a ucis copilul. „Clientei mele i-a fost prezentat materialul de urmărire penală și procurorul de caz a luat decizia ca aceasta să fie trimisă în judecată pentru omor calificat. În continuare, clienta mea nu recunoaște faptele de care este acuzată”, a spus avocatul Mariei Pavel. Din informațiile anchetei rezultă că aceasta s-a aflat în Spitalul Orăşenesc din Târgu-Cărbuneşti în perioada anterioară datei de 18 aprilie, în calitate de însoţitoare a nepotului său de 11 ani, internat în spital. A născut în toaleta spitalului și apoi și-a aruncat copilul, cu tot cu placentă, în curtea unității spitalicești,