Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediafax Nava Flaminia va părăsi Portul Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, luni 21 octombrie 2013 ·

Nava portcontainer Flaminia, distrusă parţial în urma unui incendiu anul trecut, va părăsi Portul Constanţa, unde a acostat în mai, urmând să ajungă, cel mai probabil, într-un port din Grecia pentru a fi decontaminată, după ce soluţiile propuse de partea română în acest sens nu au fost acceptate.

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, armatorul navei Flaminia, sub pavilion german, ar fi comunicat Şantierului Naval Daewoo Mangalia că doreşte să decontamineze nava într-o altă ţară, în condiţiile în care soluţiile propuse de partea română în acest sens nu au fost acceptate.

Nava se va întoarce în România după ce va fi golită de deşeuri şi decontaminată.

"La noi rămâne să se facă doar reparaţia. Iese din calcul decontaminarea pentru că pe teritoriul României nu se pot distruge deşeuri. Deşeurile pot să intre în România numai pentru valorificare. Acesta este motivul pentru care armatorul nu poate să rezolve problema aici şi a ales să plece într-o altă ţară, probabil în Grecia", a declarat Eugen Bola.

Prefectul a precizat că este vorba despre o decizie economică, armatorul alegând soluţia cea mai ieftină, mai ales pentru evacuarea celor 14.000 de tone de deşeuri găsite în plus peste cele declarate şi care ar fi trebuit să se întoarcă în Germania. Astfel, în loc să ducă aceste deşeuri în Gemania cu alte mijloace de transport, a ales să mute nava cu totul.

"Toată situaţia se rezumă la bani. Vorbim de o relaţie comercială, de un contract comercial, şi toată lumea vrea să cheltuiască cât mai puţin. Au apărut acele deşeuri care nu erau trecute în notificare. Li s-a propus să vină cu altă navă sau să ia deşeurile pe roţi, ori pe cale ferată şi să le ducă în Germania, pentru că toate deşeurile netrecute în notificare vor fi repatriate. Repatrierea înseamnă transmiterea lor în ţara de origine, şi anume Germania. Înţelegere

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 33 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 10 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 58 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°