News 18 pompieri au acţionat mai bine de nouă ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu, declanşat în noaptea de 20 spre 21 octombrie, la un depozit de furaje din curtea unui localnic din Coţuşca.
Evenimentul s-a produs, duminică seară, puţin înainte de ora 23.00. Iniţial, la faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. Câteva ore mai târziu, acestora li s-au alăturat alte două echipaje din cadrul Detaşamentelor Botoşani şi Dorohoi. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca focul săse extindă, atât la clădirile din imediata apropiere, cât şi la cinci utilaje agricole (o combina şi patru tractoare).
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de furaje care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă. Au ars cca. 90 de tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la 30.000 de lei. Alte 110 tone de furaje au fost degradate de fum.
S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 350.000 lei. Cauza probabilă a incendiului a constituit-o acţiunea intenţionată.Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Coţuşca.
News 18 pompieri au acţionat mai bine de nouă ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu, declanşat în noaptea de 20 spre 21 octombrie, la un depozit de furaje din curtea unui localnic din Coţuşca.
Evenimentul s-a produs, duminică seară, puţin înainte de ora 23.00. Iniţial, la faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din local