Trei persoane au fost ucise, între care o fetiţă în vârstă de opt ani, iar alte 12 au fost rănite de o persoană necunoscută, ȋn seara de duminicǎ, 20 octombrie, ȋn fața unei biserici din Cairo.
O fetiţă în vârstă de opt ani, o femeie şi un bărbat au fost ucişi în atacul împotriva unui grup care venise să asiste la o căsătorie, într-o biserică din cartierul Al-Warak, din nordul Cairo. “Doi bărbaţi au venit pe motocicletă şi unul dintre ei a deschis focul”, a anunţat Ministerul de Interne egiptean. Acesta este primul atentat împotriva creştinilor comis la Cairo de la destituirea de către armata egipteană a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, la 3 iulie.
Un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii a confirmat că trei persoane au murit în atentat şi că 12 au fost rănite. Acest oficial, Ahmed al-Ansari, a declarat, potrivit mediafax, că patru dintre răniţi sunt în stare critică şi a estimat că numărul răniţilor riscă să crească. Creştinii egipteni, majoritatea copţi, sunt periodic vizaţi de atacuri de la îndepărtarea lui Morsi şi mai ales de la evacuarea în forţă, la 14 august, a două zone din capitală ocupate de susţinătorii lui.
Trei persoane au fost ucise, între care o fetiţă în vârstă de opt ani, iar alte 12 au fost rănite de o persoană necunoscută, ȋn seara de duminicǎ, 20 octombrie, ȋn fața unei biserici din Cairo.
O fetiţă în vârstă de opt ani, o femeie şi un bărbat au fost ucişi în atacul împotriva unui grup care venise să asiste la o căsătorie, într-o biserică din cartierul Al-Warak, din nordul Cairo. “Doi bărbaţi au venit pe motocicletă şi unul dintre ei a deschis focul”, a anunţat Ministerul de Interne egiptean. Acesta este primul atentat împotriva creştinilor comis la Cairo de la destituirea de către armata egipteană a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, la 3 iulie.
Un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii a confirmat că