Formaţia lui Stîngă a bifat al 3-lea succes consecutiv în campionat şi-a urcat pînă pe locul 4. Pleşan a cîntat alături de fanii sosiţi la Motru.
CS Universitatea a profitat de paşii greşiţi ai Bistriţei şi ai FC Universitatea, apropiindu-se de grupul fruntaş. Trei victorii consecutive, cinci goluri marcate, nici unul primit, iar alb-albaştrii se simt bine sub comanda lui Ovidiu Stîngă, tehnicianul cu care s-a obţinut seria de succese. Mai ales că, pînă la venirea lui, echipa nu bifase nici o victorie!
Iar fotbaliştii au sărbătorit alături de cei 50 de fani veniţi la Motru să încurajeze echipa. Mihăiţă Pleşan, noul căpitan al formaţiei, a mers direct în mijlocul galeriei, să cînte alături de aceştia. "Forza Ştiinţa!" şi "Hai Craiova!" au fost scandările preferate ale fanilor, iar mijlocaşul s-a alăturat corului.
"Sîntem pe un drum bun, nu ne-am impus mai lejer şi din cauza terenului greu. Ne-am îndeplinit însă obiectivul. Nu mă interesează alte rezultate, atît timp cît Craiova mea cîştigă mereu. Celelalte formaţii pot face ceea ce doresc", a mărturisit Pleşan.
"Mai mult de un meci nu pierd"
Viorel Ferfelea, MVP-ul partidelor cu UTA şi cu Olimpia, două goluri şi o pasă decisivă, a fost internat sîmbătă dimineaţă din cauza unei meningite virale ce i-a speriat şi pe jucători, şi pe medici. Mijlocaşul a rămas la Spitalul "Victor Babeş" din Craiova, iar doctorii spun că nu poate evolua etapa viitoare, cu FC Olt.
"Mai mult de un meci nu voi pierde, aşa mi-au zis medicii. Dar eu sînt încrezător, sper să revin mai repede, să pot evolua şi week-endul viitor. Mi-e poftă de fotbal, o să fim şi mai puternici în perioada viitoare", a comentat Ferfelea.
"A fost o etapă perfectă întrucît contracandidatele s-au împotmolit. Vom continua să producem victorii, sper să mai dau gol şi să asigur apărarea că nu va mai primi" (Zoran Ljubinkovici, fun