Scris de F.M.B. - Polițiștii de la Crimă Organizată au descins, luni dimineața, la mai multe adrese din Timișoara și Satchinez pentru prinderea unor persoane suspectate de proxenetism. Anchetatorii au adunat dovezi din care reiese că printre victimele rețelei de proxeneți fac parte și mai multe fete minore, care erau obligate să se prostitueze.
Potrivit anchetatorilor, rețeaua era condusă de doi frați. Ultimele victime ale acestora, o fată de 14 ani și una de 16, au fost răpite, în luna mai, de pe un peron al Gării de Nord din Timișoara și aduse de cei doi frați – cunoscuţi sub numele de „Şoric” şi „Chinezu” – la Satchinez şi obligate să se prostitueze. Fetele au încercat să scape din mâna proxeneţilor, însă unul dintre fraţi a luat-o pe una dintre ele și a dus-o la Biled acolo unde a forțat-o din nou să se prostitueze.
UPDATE: Clienții fetelor erau bărbați din satele din apropierea celor două localități și plăteau până în 50 de lei pentru o partidă de sex. După luni întregi de abuzuri fetele au reuşit să fugă şi să spună toată povestea procurorilor DIICOT.
Anchetatorii bănuiesc că reţeaua celor doi fraţi era mult mai mare, existând până în acest moment alte patru sau cinci victime. Cei doi frați au fost luați pe sus și au ajuns la sediul DIICOT unde vor fi audiați. De asemenea, cele două tinere minore au dat și ele declarații în fața procurorilor.
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu