Posibilitatea ca Mugur Isărescu să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor i-a pus pe jar pe principalii actori de pe scena politică de la noi. De la Crin Antonescu la Victor Ponta toţi au avut ceva de spun legat de aceast scenariu.
Candidatul oficial al USL la prezidenţiale, Crin Antonescu, îl consideră pe Mugur Isărescu un adversar redutabil, care nu poate fi ignorat. Chiar şi aşa, liderul liberal spune că nici campania şi nici intenţiile sale nu vor fi influenţate de candidatura actualului guvernator al BNR.
"Mugur Isărescu, dacă ar decide să candideze la preşedinţie, că o face independent, că o face sprijinit de altcineva, nu este o candidatură pe care poţi să o ignori. Are foarte multe atuuri pentru aşa ceva. Nu am un semnal că ar candida sau nu, dar în acelaşi timp nu îmi influenţează mie nici candidatura, nici intenţiile, nici campania. Este, fără îndoială, dacă o va face, un candidat dintre cei serioşi. Nu este unul aşa, să fie şi el", a declarat, la B1 TV, Crin Antonescu.
În schimb, Victor Ponta nu crede într-un asemenea scenariu. Din punctul său de vedere, este puţin probabil ca Isărescu să se înscrie în cursa pentru Cotroceni chiar dacă ar avea şanse importante de a câştiga.
„Ar fi, dar nu candidează. Toţi cei care nu candidăm avem şanse foarte mari, doar cei care candidează, săracii, au probleme cu şansele. Ceilalţi, de pe margine, totdeauna suntem mai buni", consideră premierul.