În România se dă o ordonanţă de urgenţă la trei zile, ceea ce nu se mai întâmplă în nicio altă ţară, situaţie care trebuie reglementată printr-o simplificare a adoptării legilor de către Parlament, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia.
Acesta a avertizat că una dintre problemele ce ar trebui reglementate în Constituţia revizuită este cea a ordonanţelor de urgenţă. "Nu este doar problema actualei majorităţi, s-a întâmplat şi în trecut, când au existat 100-130 de ordonanţe de urgenţă pe an. Anul acesta au fost deja 92, este deja prea mult. Asta înseamnă în jur de o ordonanţă la fiecare trei zile. În nicio altă ţară nu există o astfel de situaţie", a precizat Gianni Buquicchio.
El a subliniat faptul că Guvernul recurge la ordonanţe şi din cauza procedurii parlamentare care durează prea mult. "După adoptare, o lege trebuie să ajungă la Curtea Constituţională, apoi înapoi la Parlament, iar preşedintele o poate trimite din nou la Curte. Poate dura luni de zile până când o lege este adoptată. Acesta este o cauză a problemei. Sistemul nu este bun, trebuie îmbunătăţit", a subliniat preşedintele Comisiei de la Veneţia.
În opinia sa, există două modalităţi de rezolvare a acestei probleme: simplificarea procedurii de adoptare a legilor în Parlament şi delegarea legislativă. "Recomand în primul rând accelerarea şi simplificarea procedurii de adoptare de către Parlament a unei legi şi apoi delegarea legislativă către Guvern în anumite domenii, cu un mandat precis, deoarece uneori Guvernul, chiar dacă Parlamentul lucrează repede şi bine, are nevoie să adopte măsuri urgente", a spus preşedintele Comisiei de la Veneţia. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »