Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză: IT-iştii sunt „bucureştenii” pieţei de muncă

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Bunăstarea salariaţilor din Bucureşti, care au conform unui studiu IRES un salariu mediu de 425 de euro lunar, este egalată în judeţele din ţară doar de către IT-işti. La târgurile de joburi pentru IT-işti din Cluj, media veniturilor se învârte în jurul sumei de 400 de euro, iar 19% dintre participanţi nu ar lucra pentru salarii mai mici de 500 de euro.

Faptul că în Bucureşti se câştigă mai bine decât în celelalte judeţe ale ţării este o realitate care nu poate fi combătută. Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a realizat mai multe studii privind salariile şi aşteptările salariale ale celor care au participat anul acesta la târgurile de locuri de muncă organizate prin reţeaua TDC (Târgul de cariere) în Bucureşti (17-18 mai), Cluj (12-13martie) , Iaşi (27-28 martie), Braşov (20-21 martie) şi Sibiu (3-4 aprilie). Sondajele au fost făcute pe eşantioane situate între 100 şi 380 de subiecţi, în funcţie de judeţ. Conform acestor studii, bucureştenii care au participat la târgul de cariere aveau o medie a veniturilor de 425 de euro. Clujenii se situează pe locul II cu o medie de 337 de euro şi de ieşeni cu 336 de euro. La final vin braşovenii cu 266 de euro şi sibienii cu 237 de euro. Un astfel de studiu nu a fost realizat la Timişoara.

În caseta din dreapta jos se vede nivelul veniturilor obţinute de bucureştenii care au participat la targul de joburi. Media veniturilor este de 1800 de lei, adică cira 425 euro

Angajaţii din IT sunt “bucureştenii” pieţei muncii

Pe piaţa muncii din afara capitalei s-a individualizat o categorie de angajaţi care, chiar dacă nu sunt din Bucureşti, au salarii asemănătoare acestora. Este vorba despre IT-işti, pentru care s-au organizat târguri speciale de joburi. Astfel, la târgul de joburi pentru IT-işti organizat în 10-11 aprilie la Cluj-Napoca, media salariilor celor care au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 14 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°