Norocul proverbial al selecţionerului Victor Piţurcă şi-a spus încă o dată cuvântul. România întâlneşte Grecia în play-offul pentru accederea la CM 2014. Prima manşă se va disputa la Atena, pe 15 noiembrie, returul fiind programat la Bucureşti patru zile mai târziu.
"Timeo Danaos et dona ferentes", adică "Mă tem de greci chiar şi când aduc daruri!"... Vechea expresie provenită din scrierile lui Homer este cum nu se poate mai actuală după ce, ieri, la Zürich, sorţii le-au hărăzit tricolorilor naţionala lui Karagounis pentru baraj.
"Am vrut Grecia, Grecia am primit", spune, pentru "ring", Emeric Ienei. "Avem o şansă mare de a merge în Brazilia. Acum, depinde de Piţi cum va pregăti această dublă, trebuie să demonstreze că este un meseriaş şi să ne califice la Mondial. Şansele sunt împărţite egal. Grecia nu este o echipă spectaculoasă, dar se apără foarte bine, iar vârsta medie este de 29 de ani. Selecţionerul trebuie să alcătuiască o echipă pragmatică pentru aceste meciuri. Iar eu îi sugerez că Mutu poate fi de mare ajutor pentru această dublă. Pe termen scurt, ar fi util pentru meciurile cu Grecia, experienţa lui poate ajuta România", consideră fostul selecţioner.
Dinu: "Adversarul cel mai puternic stă în noi"
Ienei e completat de administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu. "E un subiectivism de gândire pe care-l avem de fiecare dată: vrem să cădem cu cei mai slabi, dar, de cele mai multe ori, adversarul cel mai puternic stă în noi înşine şi în slăbiciunile noastre, decât într-unul sau într-altul dintre cei pe care ni-i hărăzesc sorţii. Din 30 de întâlniri pe care le-am avut şi în perioada în care se disputa Cupa Balcanică foarte des, în 17 am câştigat noi, opt s-au încheiat la egalitate şi cinci au câştigat ei. Deci, din punctul acesta de vedere, poate e singurul reper care să ne indice că Grecia ar fi un ad