Tăvălugul protestelor pornit de la Roșia Montană și ajuns, previzibil, la gazele de șist este consecința directă a incapacității guvernului de a gestiona trei dintre cele mai importante dosare ale momentului: energia, resursele și privatizările.

Prizonier al propriului modus ope­­­randi din perioada opoziției - minciuna, propaganda populistă și exacerbarea na­ționalismului eco­nomic -, Vic­tor Ponta și USL se confruntă cu o rapidă pierdere de credibilitate și cu perspectiva ra­tării unora dintre cele mai im­por­tante pro­iecte pen­tru Ro­­mânia. Cu un pal­­mares încărcat de eșecuri după doar un an de guvernare, gu­ver­nul pare incapabil să iasă din pa­radigma butaforiei, cazul CFR Mar­fă fiind exemplar, a jocului la două capete - proiectul Roșia Mon­tană este cosmetizat în par­lament în speranța că publicul va putea fi amețit și manipulat -, dar și a presiunii baronilor care îl îm­pinge să-și asume răspunderea într-o zonă esențială cum este descentralizarea. Prins între an­gajamentele externe și ne­mul­țu­mirea în creștere a populației, ca reacție la frauda masivă de în­credere (excelentă sintagma lui Dan Tăpălagă), pe fondul lipsei de investiții și a locurilor de mun­că, Cabinetul Ponta continuă stra­tegia diversiunilor și pare intrat în vrie. Obișnuita aroganță și teh­nica transformării străinilor și a lui Băsescu în țapi ispășitori (eșe­curile privatizărilor se datorează „presiunii FMI“ și „jocurilor po­litice ale președintelui“) a în­ceput să fie dublată de amenințări cu intervenția forțelor de ordine. Acuzele aduse protestatarilor – „extremism“, „forțe pa­ra­mi­li­tare“ și „legionarism ca în anii ´30“- sunt desprinse din retorica iliesciană. Scoaterea de la naf­ta­lină a acestor gogorițe – spar­ge­rea lunetei mașinii ministrului Barbu este departe de o „ma­ni­festare anarho-comunistă“ – ara­tă mai degrabă disperarea și frica. E primul guvern care în­