Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, după discuţia cu Chevron: Guvernul sprijină gazele de şist, va rămâne doar o minoritate radicală

Publicat in Antena 3, luni 21 octombrie 2013 ·

Guvernul va sprijini toate explorările de resurse neconvenţionale, respectiv gaze de şist, convins că mulţi protestatari sunt deschişi la explicaţii, iar în final va rămâne o minoritate radicală care va refuza orice argument, dar nu va putea impune majorităţii o decizie, a declarat premierul Ponta.

Şeful Guvernului a susţinut declaraţia la Washington, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii companiei americane Chevron, scrie Mediafax.

El a arătat din nou că, pentru România, independenţa energetică este un obiectiv strategic naţional, care poate fi atins prin folosirea resurselor convenţionale, inclusiv cele din Marea Neagră, dar şi printr-un sprijin pe care Guvernul este foarte hotărât să îl acorde tuturor explorărilor de resurse neconvenţionale, de gaze de şist, efectuate în România nu doar de compania americană Chevron, ci şi de alte companii, atât timp cât sunt respectate toate standardele de mediu.

"Avantajele economice sunt uriaşe. Mi s-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine - gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa -, în ultimii ani aproape un milion de noi locuri de muncă au fost create în Statele Unite ale Americii în domeniul exploatării gazelor şi a petrolului de şist şi aflam cu mare invidie - pentru că ştiu că e un subect care în România a generat atâtea probleme sociale şi economice, chiar şi politice - că se construiesc şapte noi combinate de îngrăşăminte chimice, adică ceea ce în România şi în toată Europa se cam închide, tocmai pentru că preţul gazului este deja cel mai competitiv pe plan mondial. Mă gândeam că mi-aş dori ca şi în România să putem să ne păstrăm combinatele de îngrăşăminte, toate acele facilităţi industriale care fo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 3 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 7 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 6 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 4 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Liga Europa: Glasgow Rangers – Tottenham 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa scoţiană Glasgow Rangers a terminat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea engleză Tottenham, în a şasea etapă din Liga Europa. Pe Ibrox Stadium, echipa antrenată de Philippe Clement nu a putut marca în prima repriză

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°