”Suflete moarte”, cel mai recent spectacol al teatrului din Ploiești, e un risc. Nikolai Vasilievici Gogol, un rus mai franc și mai trist de felul lui, o fi scris el romanul în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, dar vă spun că la noi se gândea. Iluzia puterii împinge la gesturi de care nimeni nu se crede în stare. Și totuși ele curg de la sine, te fură – nimeni nu e scutit – și nici nu îți dai seama că nu mai ești viu. Într-o astfel de situație sunt majoritatea românilor, la ora actuală, și, cu siguranță, Ploieștiul, un oraș lipsit de viață, de reacție, a cărui cultură – de conștiință nici nu mai amintesc – abia mai pâlpâie precum un muc de lumânare. Iată de ce cred că regizorul Alexandru Dabija, împreună cu actorii de la ”Toma Caragiu”, și-a asumat un risc enorm punând în scenă acest spectacol imposibil de digerat dacă nu iubești adevărul.

Cei nouă actori din distribuție sunt de admirat în bloc pentru interpretarea lor, prin care reușesc să imprime personajelor combinația de umor și dramatism datorită căreia spectatorul e conectat la viața scenei și nu își dă seama că trece timpul. Voi evidenția, totuși, componenta feminină, pentru partiturile ceva mai solicitante de această dată, zic eu. Fac un exercițiu de autocontrol al subiectivismului, deci nu nominalizez preferata mea, care -Doamne, Doamne! – ce mi-a plăcut cum a jucat. Din nou.

Interesantă colaborarea cu Liceul de artă ”Carmen Sylva”, din care a ieșit o expoziție de pictură și fotografie cu scene din spectacol și pe care publicul spectator o poate viziona în foaierul teatrului.

Mda, nu pot să mă abțin, mă întreb mereu dacă e chiar așa greu, scump sau mai știu eu cum, să tipărești un program cât de mic, măcar la spectacolele noi, că m-aș oferi să le scriu eu de mână, iar pe spate să lipesc bucăți de recenzii – din alea serioase – și ar mai fi o șansă să plece lumea cu un dram de info