Statuia din ceară a cântăreţei Whitney Houston, care a fost inaugurată, la începutul acestui an, la Muzeul Madame Tussauds din New York, în prezenţa mamei vedetei, Cissy Houston, a fost expusă, luni, pentru prima oară în afara graniţelor Statelor Unite ale Americii, la Londra.
Aceasta a fost inspirată de campania de promovare pentru albumul de revenire al artistei din 2009, "I Look to You", şi o înfăţişează cu braţele întinse spre cer, îmbrăcată într-o rochie lungă de seară.
"Suntem extrem de emoţionaţi să o primim pe Whitney Houston pe scena muzicală din Londra pentru următoarele opt săptămâni", a declarat Nicole Fenner, PR manager la Madame Tussauds din Londra.
Inaugurarea statuii a fost urmată de concertul susţinut de London Gospel Factory Choir.
"Am ales un cântec pe care l-a interpretat în filmul «The Preacher's Wife» fiindcă este atât de înălţător şi ne-a făcut mare plăcere să îl cântăm. Sperăm că i-am făcut dreptate", a declarat Colin Vassell, dirijorul corului.
Whitney Houston, celebră atât pentru cântecele ei de dragoste, cât şi pentru scandalurile generate de dependenţa ei de droguri, a fost găsită decedată anul trecut în cada unei camere de hotel din Beverly Hills, la vârsta de 48 de ani. Autorităţile au considerat că moartea ei a fost accidentală, fiind cauzată de consumul de cocaină şi de o maladie cardiacă.
Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor '80 şi '90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri şi fiind supranumită "Vocea". Ea s-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul "Bodyguard" (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei "I Will Always Love You" (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară. Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăş