Scriitoarea Herta Müller, care ar fi trebuit să vină zilele acestea, la Iași, a fost operată de urgență sâmbătă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania
Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, se află în acest moment la terapie intensivă. Medicii nu au avizat transferul acesteia la Berlin, oraşul său de reşedinţă.
Astfel, prezenţa autoarei la Iaşi, unde a acceptat participarea în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, nu mai este posibilă la această ediţie.
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care se va desfăşura în perioada 23 - 27 octombrie, va avea invitaţi importanţi din România şi străinătate, printre care se numără Jan Koneffke, Sadie Jones, Davis Vann, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu, Daniela Zeca.