Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu: Crin Antonescu nu va fi candidatul USL şi nici măcar al PNL la Preşedinţie

Publicat in CityNews Alba, luni 21 octombrie 2013 ·

Crin Antonescu nu va fi candidatul USL şi nici măcar al PNL la Preşedinţie, afirmă consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Lăzăroiu reia teza potrivit căreia preşedintele PNL nu va candida la prezidenţiale: "Nu cred că Antonescu va fi nici măcar candidatul, nu al USL, nici al PNL, pentru că e foarte clar că PSD şi PNL vor merge cu doi candidaţi, dar eu nu cred că va fi nici candidatul PNL domnul Antonescu şi dintr-un motiv relativ simplu: mergând pe cont propriu PNL, calculele lor vor fi oarecum asemănătoare cu cele ale dreptei unite, adică «băgăm candidatul în turul doi, sperăm să luăm restul de electorat care nu a votat cu noi şi câştigăm». Or, restul de electorat, în mare parte va fi electoratul lui Traian Băsescu. Orice om raţional din PNL îşi dă seama că Crin Antonescu nu poate să atragă electoratul lui Traian Băsescu, oricât de mult s-ar strădui, pentru că el a preferat în ultimii ani această conflictualitate, care a trecut de multe ori dincolo de limitele opoziţiei. Deci cred că are un electorat ostil, pe care nu-l poate lua în al doilea tur", a declarat acesta la RFI.

Consilierul prezidenţial crede că "dacă PNL va propulsa în turul doi candidatul, cele mai mici şanse să câştige le va avea Crin Antonescu". "Pe aceeaşi raţionalitate, probabil că un alt candidat, de pildă Tăriceanu, sigur, eu vorbesc de calculele lor, eu nu spun cum aş calcula eu, dar pe calculele lor, probabil că Tăriceanu ar fi mai capabil decât Antonescu să atragă acest electorat", adaugă Lăzăroiu.

Potrivit acestuia, PSD nu va accepta niciodată să voteze un candidat care nu este al PSD. "PSD nu a mai avut preşedintele ţării din 2004, deci de vreo zece ani. De ce ar vota cu un Antonescu, care altfel s-a dovedit destul de imprevizibil? Or ei nu au nevoie de aşa ceva. Aici deja sunt pariuri, dacă vreţi, dar nu cred că va fi o surpriză pentru cineva momentul în care PSD îşi va

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 59 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°