Bursa a scăzut cu 1% în prima parte a şedinţei de luni, într-o piaţă unde unii mici investitori au continuat să vândă acţiuni din portofoliu pentru a face rost de lichidităţi cu care să subscrie la oferta Romgaz, care va începe marţi.
Piaţa a scăzut cu 1% şi în şedinţa de vineri, după ce au fost anunţate preţurile la care se va derula oferta prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz.
La debutul sesiunii de luni, piaţa a fluctuat nesemnificativ, însă apoi a început să scadă treptat, odată cu plasarea mai multor ordine de vânzare pentru mai multe acţiuni. La mijlocul şedinţei, acţiuni precum Fondul Proprietatea (FP), SIF Transilvania (SIF3), Banca Transilvania (TLV) şi BRD (BRD) erau în scădere cu 0,51% - 2,52%.
La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,13%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,76% sub şedinţa precedentă.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,59%.
Indicele extins BET-XT a scăzut cu 1%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,93% sub închiderea de vineri.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 9,7 milioane lei (2,2 milioane euro), sumă cu 20% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 12,2 milioane lei (2,7 milioane euro). Transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea, de 7,3 milioane lei, au asigurat trei sferturi din lichiditatea pieţei. Cea mai mare parte a rulajului titlurilor FP a fost asigurat de un deal, de 4,6 milioane lei. @