Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou sindicalist de la Colterm scos în față de pedeliști: ce dezvăluiri a făcut un șef de sindicat despre directorul Pampu

Publicat in Press Alert, luni 21 octombrie 2013 ·

Săptămâna şi şeful de sindicat de la Colterm care scoate la iveală nereguli din cadrul societăţii – după acest tipar au loc conferinţele de presă ale deputatului PDL Alin Popoviciu. Săptămâna trecută sindicalistul Victor Ghenea, reprezentantul angajaţilor de la CET Sud, a ieşit în faţa presei pentru a acuză că directorul Petrică Pampu şi-a angajat naşul pe post de director, că preţul gigacaloriei este de 380 de lei sau că oamenii din companie sunt ameninţataţi să renunţe la calitatea de membru de sindicat altfel riscând să fie concediaţi. Problema a fost tratată cu sictir atât de directorul Pampu, cât şi de primarul Robu. Dacă primul a emis un comunicat prin care nu a dezminţit niciuna din acuzele care i se aduc, edilul şef a menţionat că salariile directorilor sunt confidenţiale.

Astăzi, la conferinţa PDL a luat parte un alt şef de sincat de la Colterm, Costică Azoiţei. Noi lucruri grave din cadrul societăţii au fost prezentate. Cu raportul controlului efectuat de consilerul edilului şef Alexandru Chirilă în faţă, deputatul Alin Popoviciu a confirmat faptul că naşul directorului Pampu a fost angajat fără concurs şi fără ca postul să fie anunţat public, că niciun membru din consiliul de administraţie nu are studii economice şi nu îndeplineşte criteriile prevăzute de lege. Şi concedierile de la Colterm au fost discutate . Nu mai puţin de 120 de oameni au fost daţi afară, susţine Azoiţei pentru că şi-au cerut drepturile salariale în instanţă, pentru ca alţi 30 să fie daţi afară. În urma conferinţei lui Ghenea au început represaliile, Pampu vrea să îl schimbe, iar directorul încearcă să convingă oamenii să se retragă din sindicat . „Noi am avut două procese, le-am câştigat în 203 şi am fost nevoiţi să mergem la executor pentru că nu ni s-au dat banii conform înţelegerii. Noi am fost izolaţi, nu suntem chemaţi în consiliul de administraţie, cei din conducerea s

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al REPER, în weekend, filiala București și-a ales liderii și structura de conducere, precum și candidatul la Primăria Capitalei, în cadrul Conferinței Municipale. Copreședinți ai filialei au fost aleși Ana-Maria Boghean, cons

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°