Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Cluj scapă de faliment

Publicat in Monitorul de Botosani, luni 21 octombrie 2013 ·

Universitatea Cluj a scăpat de faliment şi de dezafiliere, prin urmare meciul cu ACS Poli Timişoara programat astăzi la orele 21.30 se va disputa. Judecătorul sindic a respins cererea foştilor jucători Janos Szekely, Viorel Dinu, Apostol Muzac, Florin Hidişan şi Bogdan Apostu de a se deschide procedura falimentului din cauza faptului că aceştia nu-şi primiseră primele de salvare de la retrogradare din sezonul anterior.

Totodată, instanţa a probat şi noul plan de reorganizare pe patru ani, propus de administratorul judiciar Marieta Anastasescu.

Cristian Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani a declarat că ar fi fost păcat ca un club cu tradiţia Universităţii Cluj să dispară de pe harta fotbalului românesc. „E regretabil ce se întâmplă şi asta ne arată nivelul social din ţară. Universitatea Cluj este istorie şi este regretabil când ajunge în această situaţie. Din punctul nostru de vedere, ca antrenori şi jucători, înseamnă mai puţine locuri de muncă. Am văzut ce s-a întâmplat la Rapid, la Craiova. Este din ce în ce mai greu peste tot. Suntem conştienţi de lucrul ăsta şi consider că finanţatorii echipei au merite deosebite. Au ţinut pasul cu primele, cu salariile. La noi este în regulă, chiar dacă au existat unele întârzieri”, a afirmat Cristian Popovici.

Universitatea Cluj a scăpat de faliment şi de dezafiliere, prin urmare meciul cu ACS Poli Timişoara programat astăzi la orele 21.30 se va disputa. Judecătorul sindic a respins cererea foştilor jucători Janos Szekely, Viorel Dinu, Apostol Muzac, Florin Hidişan şi Bogdan Apostu de a se deschide procedura falimentului din cauza faptului că aceştia nu-şi primiseră primele de salvare de la retrogradare din sezonul anterior.

Totodată, instanţa a probat şi noul plan de reorganizare pe patru ani, propus de administratorul judiciar Marieta Anastasescu.

Cristian Popovici, antrenorul pri

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 14 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 11 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°