Observ că se face un oarecare caz de numirea lui Andrei Zaharescu pe postul de consul în Africa de Sud. Mie îmi sună ca o cestiune absolut în ordinea firească a lucrurilor, aşa cum se petrec ele în România. În lumea noastră politică eşti băgat în seamă şi promovat doar dacă eşti priceput la învârteli şi echilibrezi asta cu lipsa ori precaritatea competenţelor. Tentativele de corectitudine sunt tăiate din faşă, să nu cumva să se întindă flagelul; numirea pe criterii de profesionalism este cu stricteţe evitată, să nu se potrivească în peisaj ca nuca-n perete.

Un prim-ministru cu doctorate luate cu mouse-ul şi care minte de îngheaţă şi apele termale nu are nevoie de oameni cu biografii fără pată. Să ne amintim încercările repetate de a numi un ministru al Învăţământului, de parcă s-ar fi terminat cetăţenii României cu CV necercetat de procurori. Afirmaţia cu “cel mai cinstit guvern” a fost şi ea o gogoriţă ca atâtea altele, mizând pe dorinţa electoratului de a fi păcălit frumos. Dat afară pe vremuri de la ProTV pentru şpagă cu chitanţă şi ajuns purtător de bâlbe al Guvernului doar pe principiul apartenenţei la Antenele tutelare, Zaharescu nu face altceva decât să confirme şi el obiceiurile înstăpânite. E o coterie a şmecherilor în viaţa socială românească, iar accesul ţi se permite doar dacă ai cartelă de la cartel. De-aia şi merg aşa de bine treburile, adică doar pentru ei, de aici şi senzaţia de neputinţă şi nenoroc veşnic.

Dar asta nu a inventat-o nici Ponta, nici Băsescu – e o cutumă venind din veacurile pline de confrerii dubioase, jaf, trădare şi ploconeală cu claponul la subsuoară. Vorba lu’ conu’ Costache Negruzzi: “Cu iaurt, cu gugoşele,/Te făcuşi vornic, mişele!” Cei care nu sunt dispuşi să se conformeze principiului să facă bine să-şi găsească o Anglie, o Americă, o Germanie, ceva, şi să ne lase pe noi în bună pace, să ne dezvoltăm specificul