Două biserici din judeţul nostru au fost sfinţite de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei. Astfel, sâmbătă, 19 octombrie, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Ciorari, comuna Stoina. Ziua următoare, duminică, ÎPS Irineu s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Rădineşti, comuna Dănciuleşti, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Sute de credincioşi au participat la cele două evenimente religioase, alături de oficialităţi locale şi judeţene. La final, mai multe persoane care s-au implicat în realizarea lucrărilor de restaurare a sfântului locaş, printre care Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, au primit Gramate de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei.
Raclă cu mâna Sfântului Ioan cel Milostiv
Un alt moment important a fost prilejuit de aducerea la Biserica din Rădineşti a raclei cu mâna Sfântului Ioan cel Milostiv, adusă special în judeţul Gorj de la Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova, credincioşii având astfel bucuria duhovnicească să se închine şi să se roage la moaştele sfântului.
Biserica din Parohia Rădineşti a fost ridicată în anul 1902 şi sfinţită la 18 ianuarie 1909, apoi a fost resfințită la 20 octombrie 1996, de către fostul Mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu. În ultimii ani, au fost realizate lucrări de restaurare, preot slujitor fiind părintele Florescu Valentin Petru.
Două biserici din judeţul nostru au fost sfinţite de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei. Astfel, sâmbătă, 19 octombrie, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Bi