Pe 23 octombrie, Anastasia Lazariuc va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale pe scena Palatului Naţional din Chişinău. Cu acest prilej, artista ne-a vorbit despre realizări, despre regrete şi despre emoţiile pe care i le trezesc vizitele acasă.
Adevărul: Miercuri veţi susţine un concert la Palatul Naţional „Nicolae Sulac“. Ce surprize pregătiţi pentru public şi ce atmosferă vă doriţi?
Anastasia Lazariuc: Mă aştept şi la surprize pentru mine. Bunăoară, mai mulţi artişti tineri vor cânta piesele mele. Am salutat această idee, dar nu ştiam dacă tinerii îşi doresc genul acesta de muzică. Până la urmă, mă bucură prezenţa lor în spectacol şi sunt curioasă să-mi ascult piesele interpretate în alt stil. La concert, publicul va fi cel care va da nota, fiindcă pentru mine orice ieşire pe scenă este un nou examen şi un nou început. Toată viaţa am fost într-un examen, e provocarea pe care am ales-o. Pe lângă cei tineri, eu voi cânta alături de Iurie Sadovnic, Vitalie Dani, Olga Ciolacu şi Cristian Aldea-Teodorovici. Revenirea acasă îmi provoacă nu doar bucurie, ci şi tristeţe – mulţi dintre prietenii mei şi cei cu care am colaborat cândva nu mai sunt în viaţă. E dramatic să ştii că oamenii cu care ai lucrat şi ai trăit emoţii puternice nu mai există... Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Anatol Ciocanu, Dumitru Matcovschi, Anatol Roşcovanu... S-au dus atât de repede!.. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe toţi alături, dar asta este viaţa. Important e ceea ce lăsăm în urma noastră, iar cei plecaţi au făcut lucruri minunate.
Muzica mi-a fost întotdeauna ca un refugiu, mă ajută să trec peste problemele vieţii.
Aţi numit concertul „Seară Albastră“, e titlul renumitei piese pe versurile lui Anatol Ciocanu. Este şi acesta un omagiu celor plecaţi sau o nostalgie?
Este o piesă care a rezistat în timp fără a fi promovată artificial, un cântec care a plăcut lumii,
