News Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.
Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziţie un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacţiona. Mesajele ce vor ajunge inclusiv la populaţie vor anunţa seisme de magnitudine importantă, respectiv de minimum 5-6 pe scara Richter.
În acest context, Costoiu a subliniat importanţa educării populaţiei în privinţa modului de reacţie la cutremur. "Degeaba avem aplicaţia dacă nu ştim cum să folosim informaţiile. Toată lumea trebuie să ştie, de pildă, că nu e bine să fugi pe scări în cazul unui seism", a explicat ministrul.
La începutul lunii octombrie, Mihnea Costoiu a vizitat Japan Meteorological Agency, instituţie specializată în studierea fenomenelor meteorologice din Japonia, cu predilecţie a celor seismice şi vulcanice, şi implementarea de soluţii tehnice privind avertizarea populaţiei cu privire la posibilitatea producerii unor cataclisme.
Costoiu a apreciat programele de educaţie a populaţiei derulate de Japonia, precum şi sistemele de alertare prezentate de experţii niponi, exprimându-şi dorinţa ca acestea să fie adoptate ca exemple de bună practică în ţară noastră, propunerea de colaborare fiind agreată.
Citeste mai mult pe RTV.NET
News Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.
Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei ast