Am gustat din ziua tragerii la sorţi pentru baraj aşa cum mănâncă un diabetic o prăjitură după mult timp, savurând fiecare aromă, fiecare textură a compoziţiei. Am vrut Grecia, a venit Grecia!, a titrat Sport.ro imediat după anunţul că vom juca împotriva campioanei Europei din 2004, în timp ce prin redacţiile ziarelor şi televiziunilor ochii sticleau de bucurie. Aici e un paradox, deşi a fost considerată de specialiştii români cel mai accesibil adversar, naţionala antrenată de Fernando Santos este singura din urnă care are un trofeu major, şi acela obţinut cu mai puţin de un deceniu în urmă.

Ne consolăm cu gândul că din echipa care câştiga acum 9 ani în Portugalia, în actualul lot au rămas doar Karagounis care, la 36 de ani, încă mai joacă în Premier League, la Fulham, şi Katsouranis (34 de ani). A plecat şi făcătorul de minuni Otto Rehhagel, însă a venit portughezul Santos şi Grecia a fost neînvinsă în primele 17 meciuri cu el pe bancă.

Ne lăudăm şi cu palmaresul direct, nu am pierdut contra grecilor niciun meci din preliminarii, dar campioana Europei – reţineţi titulatura asta, orgoliul poate cântări greu atunci când soarta unui meci e în impas – a fost învinsă o singură dată în ultimele două campanii de calificare, în 20 de meciuri. Şi, mai important, are calificări consecutive la Euro 2008, Mondialul din 2010 şi Euro 2012.

În timp ce românii se bucurau că jucăm primul meci în deplasare, lui Piţurcă nu i-a picat bine tragerea. “Mi-aş fi dorit un alt adversar”, e o declaraţie pe care începi să o înţelegi când observi că grecii nu au primit gol pe teren propriu în actuala grupă de calificare! Practic, Piţurcă a văzut în Grecia reflexia echipei pe care încearcă să o creeze în jurul lui Marica şi Chiricheş, însă selecţionerul ştie că Fernando Santos a reuşit deja să regleze propriul mecanism nespectaculos de făcut puncte.