Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea lui Radu Mazăre s-a pensionat. Dosarul „Retrocedărilor ilegale” intră într-o nouă fază după ce timp de cinci ani a fost amânat din motive de tot râsul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 octombrie 2013 ·

Judecătoarea Elena Ursulescu (64 de ani) s-a pensionat din magistratură pe 7 octombrie 2013. Magistratul a fost şefa Secţiei a II-a Penală de la Curtea de Apel Bucureşti şi era judecătorul care urma să soluţioneze „Dosarul retrocedărilor ilegale de pe litoral” în care sunt acuzaţi primarul PSD, Radu Mazăre, preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, Cristi Borcea sau Dragoş Săvulescu. Elena Ursulescu avea o vechime în magistratură de 20 de ani.

Următorul termen al procesului este stabilit pe 29 octombrie 2013, când urmează să intre un alt judecător. "Evenimentul zilei" a studiat de ce dosarul lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu a trenat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Două judecătoare au instrat în acet dosar actuala şefă a Curţii de Apel Bucureşti, Lia Savonea (noiembrie 2008- februarie 2010) şi Elena Ursulescu (martie 2010- octombrie 2013). Dosarul a fost amânat, în rpima perioadă, pentru angajare de apărător şi pentru pregătiera apărării. În timpul Elenei Ursulescu, procesul a fost blocat după ce a stat apropae un an şi cinci luni la Curtea Constituţională. Glumele lui Radu Mazăre la Curtea de Apel

DNA: Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 114 milioane de euro

28 octombrie 2008. Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa, potrivit DNA.

Stanchev: "Primarul din Constanţa are terenuri, pot să se cumpere la preţuri bune"

Dosarul lui Mazăre s-a constituit în urma unei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°