Doi ani de închisoare pentru tentativă de omor, este pedeapsa pe care liderul romilor din Calvini, Neculai Oiţă, zis Ceauşel, ar trebui să o execute. Apelul făcut de acesta împotriva sentinţei Tribunalului Buzău a fost respins, ca nefondat, la Curtea de Apel Ploieşti, însă hotărârea instanţei superioare poate fi atacată cu recurs, nefiind definitivă.
„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Oiţă Neculai, împotriva sentinţei penale nr.128/14.08.2013 pronunţată de Tribunalul Buzău. Menţine starea de arest a inculpatului şi comută reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 20.02.2013, la zi. Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru apelantul inculpat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2013”, se arată în hotărârea dată de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti.
La finele lunii ianuarie, Neculai Oiţă şi fiul său au bătut un consătean. Cei doi l-au lovit pe acesta cu o greblă, iar victima a fost grav rănită şi a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare. Oiţă fost reţinut pe 20 februarie de către poliţiştii buzoieni si în luna august a fost condamnat la doi ani de închisoare. Însă, fiul său a fost judecat în libertate. Ceauşel a atacat sentinţa cu apel, care a fost judecat la Curtea de Apel Ploieşti iniţial, la un termen intermediar. Magistraţii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Neculai Oiţă şi au dispus menţinerea măsurii. Apelul lui Neculai Oiţă împotriva sentinţei prin care Tribunalul l-a condamnat la închisoare a fost respins de magistraţi printr-o hotărâre pronunţată în şedinţă publică pe 11 octombrie. Nici aceasta nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Doi ani de închisoare pentru tentativă de omor, este pedeapsa pe care li