Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediafax.ro: Doi fotografi români, tată şi fiu, au călătorit cu motocicletele prin Asia aproape 70 de zile - FOTO

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 21 octombrie 2013 ·

Doi fotografi români, tată şi fiu, s-au întors cu bine dintr-o călătorie de 69 de zile şi 17.000 de kilometri în Asia, pe două motociclete cu care străbătut 12 ţări: R. Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi Bulgaria.

Valeriu Pană (62 de ani) şi Theodor Pană (25 de ani), ambii freelanceri, au plecat la drum cu un buget redus, doar 3.000 de euro, dar au mai primit din ţară 200 de euro, după ce, la 3.500 de kilometri de casă, au rămas fără niciun ban.

"În general, se trăieşte cu bani puţini acolo. Mai dai o amendă, un radar, într-o seară n-ai găsit un hotel mai ieftin...", comenta, înainte de plecarea în cursă, Valeriu Pană.

Din puţinii bani pe care i-au avut, cei doi avut de cumpărat şi benzină, în total 1.200 de litri (100 de plinuri), care i-a costat aproape 1.000 de dolari pentru ambele motociclete.

Tatăl merge pe motocicletă din 2006 şi parcursese, până la călătoria spre orient, aproximativ 60.000 de kilometri. Fiul avea, însă, permis de conducere pentru motor de aproape un an, reuşind să facă 12.000 de kilometri.

Niciunul dintre ei nu mai fusese atât de departe, nu părăsise Europa şi nici nu mai fusese plecat atât de mult timp cu motorul.

Cea mai lungă etapă făcută într-o zi a fost de 850 de kilometri, de lângă Istanbul până la Bucureşti, şi cea mai scurtă a fost de 110, între Langar şi Iskashim, pe coridorul Vakhan, la graniţa cu Afganistanul, în Tadjikistan.

În lunga călătorie de 17.000 de kilometri, fiecare a petrecut efectiv pe motor, în cele 69 de zile, circa 280 de ore (aproape 12 zile). Au făcut 7.800 de fotografii şi aproape patru ore de filmare.

Au urcat până la 4.655 de metri, în Tadjikistan, au condus la 0 grade celsius în Georgia şi la peste 45 de grade în Kazahstan.

Românii au traversat trei lanţuri muntoase: Munţii Altai - cân

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 53 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 27 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 54 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 33 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°