Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârciumaru anunţă că Ponta va face minuni

Publicat in Pandurul, marți 22 octombrie 2013 ·

Primarul PSD, Florin Cârciumaru, spune că Victor Ponta va face, în cei patru ani de mandat, minuni pentru Gorj. El spune că cea mai mare favoare pe care Ponta a făcut-o Gorjului este că a amânat privatizarea CE Oltenia. Primarul a mai spus că în Gorj vor deschide magazine Dedeman, undeva în zona CET, dar şi Billa, chiar în centrul oraşului.

Primarul din Târgu Jiu crede că Victor Ponta va face minuni. „Sunt foarte mulţi adversari politici care întreabă ce investiţii a adus domnul Victor Ponta în judeţ. Timpul e scurt şi într-un an nu poţi face minuni, dar în patru ani sigur va face ceva şi va face minuni pentru conjunctura în care se află România la ora actuală. Cea mai mare investiţie din 2013 este că a salvat până în momentul de faţă complexul, pentru că dacă nu era dânsul pe poziţia care este complexul era privatizat de mult“.

Florin Cârciumaru a recunoscut faptul că infrastructura judeţului lasă de dorit, dar că tot mai mulţi investitori vin în Gorj. „Ne caută mai mult decât înainte, stăm rău cu infrastructura, asta e“, a spus Cârciumaru. Cea mai mare investiţie cu care se laudă Cârciumaru este complexul comercial construit de sud-africani.

Primarul PSD, Florin Cârciumaru, spune că Victor Ponta va face, în cei patru ani de mandat, minuni pentru Gorj. El spune că cea mai mare favoare pe care Ponta a făcut-o Gorjului este că a amânat privatizarea CE Oltenia. Primarul a mai spus că în Gorj vor deschide magazine Dedeman, undeva în zona CET, dar şi Billa, chiar în centrul oraşului.

Primarul din Târgu Jiu crede că Victor Ponta va face minuni. „Sunt foarte mulţi adversari politici care întreabă ce investiţii a adus domnul Victor Ponta în judeţ. Timpul e scurt şi într-un an nu poţi face minuni, dar în patru ani sigur va face ceva şi va face minuni pentru conjunctura în care se află România la ora actuală. Cea mai mare investiţie din 2013 este că a

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum 58 minute
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 13 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 58 minute
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum 53 minute
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°