I pak, las cu limbă de moarte colegului Grig Bute să găsească el un bar recomandabil în Cannes. Eu am făcut tot ce-am putut, ba încă și peste, dar mai mult decât râia asta de Caffé Roma n-am fost în stare să produc. Oricum, poate că și-așa ceva e folositor, să știi ce să nu faci dacă te-mpinge păcatul să treci prin Cannes: caveat Caffé Roma!
De la bun început trebuie spus că această localitate adună cele mai dezgustătoare epitete pe care le poate secreta o minte ca mea (foarte productivă la capitolul ăsta, vă asigur). Dacă ar fi să formulez sintetic, aș zice așa: Cannes e tot ce nu sunt eu (și nici tu, sper!). Fiță proastă, impostură pe față, prețuri special gândite pentru oamenii care nu muncesc (ci doar cheltuiesc, nu se știe de unde), chelneri tupeiști până la Dumnezeu (dar cârpe de șters pantofii în fața clienților ruși), curve și pești peste tot, cerșetoare (”provenite din România și Bulgaria”) omniprezente și extrem de insistente (”Dă și mie, frumosule, dă ce faci ură dă rasă?”), totul asezonat cu aglomerația tipică neamului prost. Adică, vreau să spun, aglomerația îndragită de neamul prost, care n-are sănătate dacă nu se-nghesuie pe stradă ca-n mall (sau mai rău, ca la Expo Miresici!).
Aici e durerea mare. Femeile-s atrase de Cannes ca muștele de ăla: când văd hurdubaia oribilă în care se ține Festivalul, li se moaie picioarele ca la găinile pălite de aviară și vor să se ”așeze undeva”, ca să admire urâtania. Și de unde s-o admire, dacă nu de peste drum, de la Caffé Roma?! Unde, evident, nu sunt locuri libere. Așa că dumnealor stau în soare, zeci de minute, pe picioarele alea muiate, doar-doar s-o elibera vreun colț de scaun pe care să-și așeze un sfert de fesă. Mai durează alte minute până se deranjează un chelner să se-apropie de masă, cu privirea aia scârbită de chelner care te-a citit fulgerător că ești sărac; privirea i se înscârbește și
