La Penitenciarul Aiud, 40 de deţinuţi urmează două cursuri de frizer organizate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Fiecare curs durează trei luni, timp în care persoanele private de libertate înscrise participă şi la activitatea de informare cu privire la găsirea unui loc de muncă, dar şi la şedinţe de consiliere socială şi psihologică de grup. Urmare a acestor cursuri, aceştia primesc 30 de zile reducere a pedepsei.
În cazul în care au suficiente prezenţe la activitatea de consiliere socială şi psihologică, fiecare deţinut va primi 25 de credite care sunt folosite în cadrul evaluării pentru liberarea condiţionată din penitenciar.
De programul derulat de “Filantropia” beneficiază şi deţinuţii de la Penitenciarul Târgu Mureş. Aici sunt desfăşurate trei cursuri de certificare CNFPA pentru 20 de deţinuţi. Aceştia sunt înscrişi la un curs de lucrător finisor în construcţii, al treilea de acest gen derulat până acum în penitenciarul respectiv.
Cele trei cursuri se derulează în cadrul proiectului „Tranziţia spre libertate prin centre regionale de incluziune socială” implementat de Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi alte organizaţii.
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a înfiinţat în cadrul acestui proiect şi Centrul Regional de Incluziune Socială Alba care are ca scop consilierea în vederea reintegrării în comunitate şi familie a unui număr de 200 de foşti deţinuţi.
Aceştia pot beneficia de următoarele servicii: consiliere psihologică şi socială, asistare în vederea integrării familiale, sociale, în special a integrării pe piaţa muncii prin organizarea unor burse a locurilor de muncă, asistarea beneficiarilor în vederea angajării sau calificării într-o meserie, oferirea sprijinului pentru inserţia în comunitate şi familie, precum şi oferirea sprijinu